CINE SUNT EU?- CONFESIUNI DESPRE RASISM

copiii

Campaniei S.O.S Copiii rromi

Nicio călătorie personală nu seamănă cu alta și fiecare merge pe drumul lui. Să trăiești în acord cu tine, că este mai bine ori mai rău, e singura cale prin care ne putem cunoaște, prin care putem afla răspunsurile la cea mai grea întrebare, ce ne poate urmări  chiar o viață întreagă: CINE SUNT EU? Se întâmplă să uităm cine suntem și ca să ne amintim, poate că este necesar să ne întoarcem mult înapoi, în copilărie să găsim răspunsul mult dorit și calea spre adevăr.

Azi, se vorbește des despre multiculturalitate dar atunci când remarcăm diferențele ce redau autenticitatea fiecăruia dintre noi ca individ, mulți picăm examenul numit ”acceptarea diversității”/toleranță. De ce? Pentru că trăim într-o lume plină de rasism, fie el, individual, instituțional și cultural, vizibil sau ascuns (subtil).

Etnia rromă este în mod consecvent recunoscută drept cea mai săracă şi mai vulnerabilă  din România, cu o multitudine de probleme: veniturile insuficiente, lipsa pregătirii profesionale, nivelul de educaţie scăzut, şomajul, accesul limitat la serviciile publice, omițându-se ușor deliberat, adevăratele probleme segregarea/ghetoizarea si rasismul. Fenomene, ce atrag după sine traume interioare, cu efecte dezastruoase asupra libertății de gândire și de exprimare, (complexe de inferioritate, frustrări și nevroze) numite simplist ”stigmat identitar”.

Trecutul istoric al rromilor, este unul sângeros datorită persecuţiilor şi a luptei continue pentru supravieţuire. De la sosirea pe meleagurile europene, romii au fost scoşi în afara legii, făcuţi sclavi,(doar în România) vânaţi, deportați, torturaţi şi omorâţi în lagărele de exterminare. Ca o definiție personală aș spune că rasismul este forma cea mai grosolană și cea mai primitivă de umilire a unei ființe.  Argumentul ce mă determină să folosesc această definiție, nu poate fi altul decât …Holocaustul, o ”palmă de neuitat” aplicată umanității:”Când a spus du-te și aruncă-l în mortărie (un copil nou-născut). Sora mea nu voia și a început să plângă…groapa era atât de adâncă și acolo erau mulți oameni de ai noștri, înțepeniți de foame, de necaz de tifos”(Copilul Holocaustului).* În fața unei astfel de mărturii, atât de dureroase, amuțești.

Rasismul antirrom românesc contemporan este agresiv, depășind utilizarea termenului peiorativ ”țigan” sau manifestarea acelor stereotipuri de gândire (arhicunoscute) de tipul: „Ţiganul e ţigan şi în ziua de Paşte”, „Ţiganul când a ajuns împărat, pe taică-su l-a spânzurat”, „Să stai cuminte, că vine ţiganul şi te fură”, “Nici răchita nu-i ca pomul, nici ţiganul nu-i ca omul”, „Nici răchita pom de bute, / Nici țiganul om de frunte”, „Țiganul până nu fură, nu se ține om”, etc. și tinde să scape de sub control, ajungându-se chiar la adevărate ziduri de segregare, pentru a separa comunitatea locală de ghetou/mahala. (Ex.Târlungeni și Baia Mare).

Nucleul cel mai vulnerabil al acestei etnii defavorizate  a fost si este reprezentat de femei dar mai ales de copii. Ca o îmbinare de stereotipuri negative și pozitive. femeia rromă, cea învăluită într-o aură de mister şi romanţă, nu poate fi altceva decât o „ţigancă frumoasă și pasional㔺i în niciun caz o intelectuală, un om educat, care să aibă ceva de spus într-un domeniu.  Noi femeile rome nu intrăm într-un tipar pentru că nu suntem toate la fel, depinde de grupul din care facem parte, precum și de gradul de integrare.

Odată ce dăm naștere unui copil, ne naștem și noi, ca mame, devenim astfel  …. cele mai iubite între femei, care din instinct matern ne transformăm în adevărate luptătoare când trebuie să ne apărăm copiii. Mamele sunt alinarea eternă a spaimelor noastre, a durerilor noastre, căci nu degeaba atunci când plângem primul gând aleargă tot spre mamă. A fi mamă reprezintă gestul suprem de responsabilitate și forma cea mai înaltă de iubire Și, cu toate acestea, rămânem dezarmate în fața rasismului.

Teama cea mai aprigă a oricărei mame rrome o reprezintă ziua în care copilul ei plângând, îi va spune că la școală un alt copil l-a făcut țigan/țigancă/cioară, sau că a intrat în magazin să își cumpere biscuiți și a fost verificat ca nu cumva să fi furat și altele.Astfel de întâmplări sunt frecvente și dureroase: te blochezi, pulsul ți-e mai accelerat, ai ochii în lacrimi, simți doar furie și nu înțelegi cu ce ai gresit.

Copiii au aceleași drepturi și înainte de toate toți … sunt copii. Toți au zâmbetul dulce și ușor ștrengar când sunt puși pe năzdrăvănii, toți se bucură de o bomboană sau de o jucărie nouă, toți au dreptul să meargă la școală și toți au dreptul la o viață mai bună.

Copiii rromi constituie una dintre cele mai defavorizate categorii de copii şi au nevoie de mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află. Situaţia copiiilor rromi este una critică, majoritatea aparţinând unor familii extrem de sărace. Mulţi dintre ei abandonează şcoala datorită lipsurilor materiale, iar cei care continuă sunt deseori discriminaţi faţă de colegii lor: puşi în ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, sau, mai rău, agresaţi verbal de către copii majoritari sau profesori.

Ca o confirmare în plus, că rasismul există și este manifestat fățiș, o reprezintă și ideea sterilizării țigăncilor. O ofensă adusă nu numai mamelor rrome vizate în mod direct, ci tuturor mamelor din lume. Dreptul de a deveni mamă, este un drept natural și nu poate fi luat absolut niciunei femei, nici măcar pentru că s-a născut într-o etnie catalogată ”balast social”.

Greșelile frapante și odioase ale istoriei ar trebui să ne împiedice să uităm trecutul dar mai ales să ne mobilizeze pentru viitorul copiilor noștri, generația de mâine. Poate că primul pas pentru combaterea rasismului trebuie făcut ….tocmai de mame (responsabilizare individuală), ca o punte spre o cale a dialogului, spre reconsiderarea vieții rromilor, prin  educarea copiiilor noștri spre a deveni modele referențiale pentru mult dorita schimbare de mentalități.

Răspunsul meu la întrebarea aproape filosofică: CINE  SUNT  EU? Sunt  o  mamă  rromă, dar ca mine sunt multe altele cu aceeași teamă comună- Rasismul!

 A fi mamă inseamnă să umbli prin lume cu o jumătate din ființa ta, fiindcă niciodată nu mai poti fi intreagă, fără copilul tău lângă tine, o jumătate din inima ta care zburdă liber pe undeva

*Mărturie (Copilul Holocaustului), redată în Holocaustul romilor din România. Documente și mărturii IONESCU Vasile, (pag.26) Univ. De Arte ”George Enescu ” Iași Ed. Artes – 2012

LACRIMI în FURTUNĂ- DEZARMARE ȘI ABANDON !?

the_girl_in_the_rain_by_best10photos

”Dormeam (se pare), obosită de zbânțuiala desculță prin mahala, când Cel de sus a împărțit printre darurile lumii și frumusețea, nu știu însă, dacă m-am trezit măcar spre finalul ”împărțirii”… în plus frumusețea e trecătoare (sărăcia e toată viața!). Depinde, ce fel de sărăcie alegi .”  Așa începe argumentația (ușor ironică), a traumei copilăriei mele ,”Țiganco! Urâto!/Borâto!”, similar și cu neagră, ce a  venit in timp, până la ea insă ….doar o fetiță ochioasă, neagră, cu două cozi lungi și grele mereu desculță prin ploaie, și cu ochii după gândacii neajutorați, mari și negri.

Ciocnirile cu ”umanul răutăcios”/izbirea frontală de realitate, s-au desfășurat des, însă întâlnirea edificatoare cu ”civilizatia„ a avut loc in prima zi de școală, când, în urma fugii maratonale spre casă /(loc sacru, in care gagii nu-ti pot face rău), m-am ascuns printre poalele mamei intrebând-o: De ce m-ai făcut mamă, așa urâtă? Răspunsul frust, de atunci, (al mamei) s-a impregnat adânc, ca un citat biblic: ”Pentru că te iubesc atât de mult, încât Cerul s-a indurat și mi te-a dat mie. Și tu nu ești urâtă, semeni cu mine, mamă!”

Mamă,  o zeitate contemporană, ridicată la rang de liturghie (de mai toți copii din noi), în simplitatea ta țărănească dar dantelată, fără exces de prea multă cultură, ai reusit să modelezi, cu abilitatea  unui artist plastic  ….ce sunt azi. Tu nu ai fost florăreasă, căldărăreasă, ghicitoare și nici ceaune nu ai făcut, ai fost doar o membră neclintită a clasei muncitoare.Tu cea fermă dar caldă în priviri, preocupată în permanență de grijile casei și ale copiilor tăi, m-ai înzestrat cu Decalogul Conduitei (incomensurabil și (ne)abolit, până in ziua de azi).

Tu, supravietuitoarea ”războiului de o 100 de ani”cu tata, (cea de-a doua traumă a copilăriei), ai reușit să sădești în mine (victima colaterală a beligeranței), refuzul de a mă ridica la luptă plină de revoltă,(deși sunt o rebelă in contextul colovial și societal) ,de jigniri și frivolitate: ”Să nu răspunzi la rău cu rău! ”. Confirmarea și ea destul de marcantă, a acestui îndemn, a venit prin clasele primare,(perioadă de formare /schingiuire pentru un copil rrom), când incomodam restul colectivului prin coroniță și note excepționale, atunci când unui spălăcit (blond), îi stăteam în cale și–a decis să-mi ”facă vânt”/pe post de avânt. Ce mare mi-a fost mirarea, când in ziua următoare, în plină oră, un ciocănit subtil, o prezentă timidă dar atât de impunătoare, cu o voce firavă, s-a apropiat de băiețelul bălai din prima bancă (eu fiind în ultima, căci ”umbream”,o altă formă de rasism).Cu ce ochi profunzi l-ai privit mamă și i-ai cuprins fățuca pistruiată între palme : ”Tu nu ai loc de….”restul lumii”? Când te faci băiat mare, să te urci pe munte, cam așa de sus, (I-ai înălțat căpșorul atât de mult, mai, mai să-i faci un unghi drept între bărbie și osul suprasternal) nu pentru a te vedea lumea, ci pentru ca tu să vezi lumea mai bine !” Tot subtil te-ai făcut și nevăzută, cerându-ți scuze că ai deranjat ora D-nei învățătoare, deloc impresionată de actul plin de ”bunătate” al colegului. ”Spălăcitul pistruiat” pletos (mai târziu), mi-a devenit prieten drag, de-o viată…deci copii albi se pot juca cu cei negri (ba chiar devin legați). Sigur, au urmat si alte experiențe similare, jignitoare, cotidiene (chiar)  dar m-ai invățat să le fac față singură mamă, cu aceeasi ochi, ca și ai tăi,  profunzi, că doar ….semăn cu tine.

Privind acum în urmă, prin sfaturile tale cu tâlc realizez, că ai urmărit de fapt, să nu mă lași să fiu invinsă de cea mai dureroasă formă de pierdere a umanului ….Rasismul ”cvasi-existent” dar resimțit de noi, rasa ciumată (disgenicii), numa buni de ars pentru un soi de curățare etnică, căci răul trebuie stârpit de la rădăcină și nu cultivat, nu-i așa?

Cu cât încerc să te ințeleg mamă, cu atât fruntea imi devine mai nebuloasă, cum de ai știut, prin felul tău  modest de a fi, să mă inveți să nu stau în ”mocirlă” (un fel de Rise and Shine!), să mă educi astfel încât să mă pot ridica ori de câte ori cad, să lupt cu furtuna vieții pentru idealurile mele iar dacă e imperios, nu să merg până in pânzele albe, ci să mă lupt chiar cu ele (cu lacrimi in ochi și dezarmată), să mor asfixiată chiar de ele, dar cu gustul libertății în abandonul morții.

Tu ai format idealista, mamă!  Tu, care  ai găsit răspuns la toate întrebările mele,  tu, mamă, nu ai avut șansa pe care mi-ai oferit-o mie, renunțând chiar la tine, la visele tale proprii, ba chiar ai acceptat să duci o viață sub teroare…și pentru toate acestea, eu incă… nu ți-am mulțumit. Tot acest elogiu adus ție mamă, ce mă inundă ori de câte ori merg prin ploaie, ”picuri de lacrimi celeste”  tu nu-l vei cunoaște vreodată, pentru că prezența ta cu adevărat copleșitoare, mă impiedică să-ți vorbesc.

Și știu, că într-o zi te vei stinge mâhnită, neîmplinită din cauza încăpățănării mele,(nemaifiind, astfel, corabia mea de salvare din furtuna vieții), vei fi doar pământ …Pământul rădăcinilor mele, pentru că  vei continua să trăiești prin mine, prin fiul meu, și poate într-o zi, când însuși Destinul se va împlini …

Aceste rânduri, sunt scrise  pentru a încuraja toate mamele  (și nu numai) ce se vor implica in Campania publică  S.O.S  Copiii rromi  (8 aprilie 2015), căci, dacă noi mamele nu vom lupta (împotriva rasismului) de dragul copiiilor noștri, atunci cine???

Dacă luptăm există riscul să pierdem dar dacă nu luptăm …am pierdut deja!